La un campionat amator de fotbal, organizat în weekendul trecut, la Cluj-Napoca/Kolozsvár, suporterii echipei Universitatea Cluj (U Cluj) au bătut violent fanii maghiari ai echipei CFR 1907, respectiv suporterii echipelor Videoton și FTC, veniți din Ungaria, în prezența familiilor acestora.

Suporterii maghiari ai echipei de fotbal CFR 1907 organizează în fiecare an campionate pentru amatori de fotbal, la care invită și suporteri ai altor echipe din România, Ungaria și Slovacia. Așa cum a relatat unul dintre organizatori, evenimentul seamănă mai mult cu un picnic, din cauza că sunt prezenți și familiile jucătorilor. Campionatul a fost organizat pe un teren privat pe dealul Cetățuia din Cluj-Napoca/Kolozsvár. Din păcate, evenimentul din acest an a fost întrerupt de către niște huligani, care sunt, de altfel, suporterii echipei Universitatea Cluj, cea mai mare rivală a echipei CFR 1907. Huliganii au  scandat sloganuri antimaghiare, în urma căruia campionatul pașnic s-a degenerat într-o încăierare violentă, întrucât membrii galeriei U Cluj, înarmați cu bâte și lanțuri, au început să îi lovească pe suporterii maghiari ai echipei CFR 1907 și invitații acestora. Până când polițiștii s-au deplasat la fața locului, instigatorii au părăsit locația. Incidentul este cu atât mai scandalos în condițiile în care la atacul violent au fost martori și copii mici.

Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR/RMDSZ), Hunor KELEMEN, a declarat că sunt condamnabile acțiunile provocatorilor, exprimându-și, de asemenea, nemulțumirea față de faptul că poliția a început să investigheze cazul doar după ce scandalul a fost mediatizat pe larg. A mai adăugat: „În sport este vorba despre competiție și nu despre ura unuia față de celălalt. Sportul întruchipează toate valorile importante ce trebuie să fie prezente în societatea noastră, inclusiv în relația dintre majoritate și minoritate. Sportul nu poate însemna diviziune, numai respect reciproc, toleranță și fairplay.”

Serviciul de Asistență Juridică în Domeniul Minorităților Mikó Imre își exprimă îngrijorarea cu privire la aceste discursuri instigatoare la ură împotriva maghiarilor, mai ales acest ultim atac violent contra suporterilor maghiari. Rugăm Federația Română de Fotbal, precum și cluburile de fotbal să ia toate măsurile necesare în vederea prevenirii unor astfel de incidente. De asemenea, somăm autoritățile competente să inițieze procedurile legale adecvate pentru a îi investiga, identifica și pedepsi pe făptuitori.

 

Jurnalist român se plânge de extinderea drepturilor lingvistice ale minorităților

Jurnalistul român Rareș BOGDAN, unul dintre principalii propagatori ai discursului antimaghiar din România din ultima vreme, gazda emisiunii Jocuri de putere de la Realitatea TV, își provoacă din nou urmăritorii de pe Facebook cu postări naționalist-șovine. El se plânge de faptul că o propunere legislativă menită să reducă pragul peste care minoritățile naționale au dreptul de a-și folosi limba maternă în administrația publică de la 20% la 10%, a trecut deja prin două comisii parlamentare.

Într-un ton îndoliat, prezentatorul TV a menționat că social-democrații, ALDE și UDMR au susținut propunerea legislativă. În postarea sa patetică, el a concluzionat că: „Istoria României călcată în picioare. Limba română aruncată la coșul de gunoi al istoriei… Îmi vine să urlu de durere și mi-e sfâșiat sufletul de tristețe. România mea și a Dumneavoastră moare în fiecare zi…”. Considerăm că este regretabil faptul că în Uniunea Europeană a secolului XXI sunt încă oameni, care sunt de părere că extinderea drepturilor minorităților reprezintă un pericol pentru populația majoritară.

14.09.2017